Despre plăcerea de a citi cu André Kertész

Mi-am amintit că pe la început de an am ajuns la  o expoziţie fotografică aflată sub semnul plăcerii lecturii, semnată de André Kertész, fotograful cu o carieră de peste şapte decenii, ce a făcut înconjurul lumii prin cronicile în imagini ale vieţii cotidiene şi a rămas cunoscut în istorie prin vernisarea celei dintâi expoziţii de autor din lume.

Expoziţia ”L’intime plaisir de lire” a reunit o selecţie de fotografii din colecţia Mediatecii de arhitectură şi patrimoniu a Ministerului Culturii şi Comunicaţiei din Franţa, aduse în România cu sprijinul Muzeului Jeu de Paume din Paris. Zeci de fotografii alb-negru, ce cartografiază în fapt momente inedite din viaţa artistului. Fie că buchisesc primele litere ale alfabetului, se perindă prin mai marile academii ori se bucură de gazeta găsită în pubelă, pe stradă, în parc, în vreo cafenea şi de ce nu, pe acoperiş, subiecţii expoziţiei lui André Kertész sunt adesea oamenii pe care nu te-ai aştepta să-i surprinzi în actul lecturii. Meritul fotografului este acela de a-i imortaliza în momente ale cotidianului, făra a cădea însă în extrema banalului.

Pătrunde fără să interfereze sau să perturbe universul cititorului în momente ale lecturii din intimitate, clipele emoţionate de pe front ale citirii răvaşului de la cei dragi, ale rugăciunii dintre tranşee ori imortalizează crunta ironie a cititorului care se cufundă citind până în letargia somnului sau grotescul unui snob parisian ce lecturează în tandem cu o bovină. Acesta preciza într-un interviu acordat unui post de televiziune american în 1983 ”Momentul este cel care îmi ghidează munca. Cel mai important lucru pentru mine este să fac ceea ce simt. Toată lumea se poate uita la un anumit lucru, însă nu toţi îl pot vedea. Nu e atât de important alfabetul pe care îl foloseşti pentru a te exprima, cât de grăitor este sensul mesajului pe care vrei să-l transmiţi”. Indiferent de aparatul de fotografiat utilizat, pentru Kertész era un simplu instrument, o prelugire a ochiului prin care observa lucruri ignorate de ceilalţi. Punea accent mai degrabă pe instinctul fotografic decât pe tehnica de execuţie, rezultatul fiind întotdeauna o fotografie a unei situaţii comune trecută prin filtrul emoţional.

Cercul filateliştilor dispăruţi

Într-o epocă în care colecţionarii se rezumă la a înşira în biblioteci cărţi pe care nimeni nu le va citi vreodată, frumos legate în piele cu inscripţii aurii, să fii filatelist devine o preocupare desuetă. De ce ar colecţiona cineva timbre, când nici măcar nu se mai trimit scrisori şi ilustrate convenţionale? Să fie un act mercantilist sau poate o pasiune elitistă?

Dorobanţii capitalei păstrează printre ciupercăria de cafenele şi saloane de înfrumuseţare, un locşor în care pasionaţii de filatelie se întrunesc de mai multe ori pe săptămână sub egida Asociaţiei Filateliştilor din Bucureşti. Un loc ferit, ce pare a cerşi atenţia trecătorilor prin etalarea întregului spectacol din spatele vitrinelor. Printre mormane de clasoare, cutii şi albume zăreşti colecţionarul, trecut de vârsta primei tinereţi mânuieşte atent miniaturile. Zăboveşte sub privirea lupei minute întregi asupra câte unei piese şi e capabil să-ţi istorisească fascinat povestea fiecărui timbru. Dincolo de clasoarele expuse ţine întotdeauna unul dosit în care are piesele de rezistenţă despre care vorbeşte cu discreţie, evită să-l evalueze bănesc şi îl reduce la o viaţă de căutare.

Colecţionarii sunt oameni fericiţi

De cele mai multe ori pasiunea pentru colecţionarea mărcilor poştale le-a fost insuflată de alţi împătimiţi. Fratoştiţeanu Constantin povesteşte cum a găsit în filatelie un subterfugiu de a învinge boala. “Am fost contabil în combinat o viaţă întreagă, dar m-am îmbolnăvit iar şeful meu care îmi era bun prieten m-a dus la căminul cultural de la Petroşani. Văd eu timbre, îl văd şi pe el cu clasorul, lumea vindea, cumpăra. Mă duce şi la poştă, forţat îmi face un abonament la apariţiile filatelice. M-am dus acasă, zic ăsta e nebun!. În două luni de zile m-am documentat, mi-am luat cataloage, am început cu România 1936, anul naşterii mele.” Un alt colecţionar povesteşte cum a început să colecţioneze, după ce în timpul războiului, în 1942 a jucat ”nasturi” şi a câştigat un penar pentru depozitarea timbrelor.

Muzeul memorial Ion Minulescu-Claudia Millan

Muzeul Minuleştilor este găzduit de apartamentul pe care poetul Ion Minulescu şi soţia sa, pictoriţa Claudia Millan l-au cumpărat în 1934 cu un împrumut de la Casa Corpului Didactic, după ce s-au mutat din Dorobanţi. Locuinţa este situată în cartierul Cotroceni, într-un bloc construit în anii ’30, pe acelaşi palier cu cea a lui Liviu şi Fanny Rebreanu, totodată în vecinătatea lui Serban Cioculescu, Vasile Voiculescu şi Adrian Maniu.

Adept al unor aspiraţii de renaştere culturală şi încurajator al tendinţelor epocii, Minulescu încropeşte o colecţie muzeu, o simbioză între artă şi poezie. Soţia sa avea s-o valorifice în 1947, când materializează fantezia muzeală oferind-o spre vizitare în zilele de duminică, în intervalul 11:00 şi 13:00. În anul 1997 Mioara Minulescu  donează colecţia Muzeului Literaturii Române. Patrimoniul a fost permanent îmbogăţit după moartea poetului prin lucrările ,,fetelor sale” cum le alinta poetul. Muzeograful Corneliu Lupeş ne asigură că niciun obiect nu a fost mutat  de atunci, întocmai pentru a se asigura autenticitatea spaţiului. Deşi poate fi remarcată o clară abundenţă a pieselor, obiectelor, acestea sunt asezate într-o maniera unitară, fiind o dovadă a rafinamentului, fineţii şi gustului.

,,ACUARELĂ”

Începem incursiunea în viaţa Minuleştilor printr-un vestibul îngust, în care abundă desenele în creion şi peniţă semnate de Iosif Ieser, Alexandru Steriadi, Stefan Popescu, precum şi unul, creaţie a lui Theodor Pallady. Nu trec neobservate sculpturile ce o înfăţişează pe Claudia Millan. Realizate de Oskar Han. Tot în hol este asezată într-un colţ, o ladă de lemn sculptată cu motive orientale, ce pare a fi trecut mai greu peste ani, datorită utilizării acesteia pe post de ladă de lemne. Livingul este încăperea ce captează atenţia din orice unghi, fie fotografii de familie, bijuterii, porţelanuri, sculpturi, lucrări de artă plastică. Casa Minuleştilor era un foaier ce aduna personalităţi ale vremii precum Iosif Iser, Cecilia Crutescu-Stork (prietena Claudiei si a Agahtei Bacovia), Camil Ressu, Cornel Medrea, Nicolae Darascu, astfel se explică de ce fiecare artist a lăsat aici câte o amintire.

CONGRESUL STUDENŢILOR DIN ROMÂNIA

Pe 15 mai 2010 s-a desfăşurat în sala ,,Aula Magna” a Facultăţii de Drept  Congresul Studenţilor din România. Aflat la a III ediţie, evenimentul s-a centrat anul acesta pe dezbaterile privind Legea Educaţiei. Astfel că Uniunea Studenţilor din România prin campania Comment ,,E rândul tău să faci Legea Educaţiei” a redactat un raport  în urma dezbaterilor din 36 de oraşe.

UNSR susţine schimbarea

Congresul a debutat cu decernare de premii pentru mai marii UNSR-ului, foşti lideri, organizatori de cmpanii, traininguri. Deşi emoţiile erau puternice,aceştia n-au uitat scopul reuniunii şi în discursurile tuturor apărea sintagma ,, Legea Educaţiei”. Unul dintre cei cu un discurs fulminant a fost Liviu Dragnea, acesta spunea ,,mişcarea studenţeasca trăieşte un moment de letargie, ar trebui să fie  mai multe adunări, mai multe ieşiri în stradă , după ce vă vor tăia bursele atunci o să ieşiţi în stradă!”.

Ce spun oficialii?

Taxe mai mari pentru studenţi?

Conform unui comunicat al Ministerului Educaţiei, citat de Realitatea , taxele practicate de facultăţi şi regia de cămin nu se vor majora iar fondul de burse nu va fi diminuat. Oficialii dezmint orice legatură a eventualelor schimbări cu modificarea legii educaţiei amintind că nivelul taxelor este stabilit exclusiv de universitaţi şi ţine de autonomia acestora.

Totodata prin comunicat suntem îndemnaţi să citim integral textul legii pentru a ne convinge că nu exista prevederi în acest sens şi pentru a evita ,manifestari care pornesc de la rastalmaciri grosolane ale realitatii”.

Reclama în România în ultimele 7 decenii

În perioada 29 aprilie- 20 mai  Institutul Cultural Român găzduieste expoziţia ,,De la sublim la ridicol. 70 de ani de reclama în România” a profesorilor clujeni Ancuta-Lacrimioara Chis si Ucu Bodiceanu.

Autorii si-au propus să ofere o perspectivă asupra modului în care diferitele generaţii au fost ademenite să consume fie prin rime pline cu unor sau sloganuri atragătoare ,o imagine a contrastului dintre luxul interbelic si interdicţiile comuniste, brandurile internationale şi intreprinderile autohtone.

Închei prin a cita un slogan al şampaniei Elixir -de buna dispoziţie şi tinereţe-,,Câtă vrajă are marea,/ Tot mai fermecată-i zarea!”

Europa sub ritmul roţilor de tren

Odata cu incalzirea vremii inevitabil gandurile ne zboara la promenade, escapade si calatorii. Pentru cei ce vor sa scape de grija ambuteiajelor, cei cu spirit boem, dornici de aventura si inedit abonamentul InterRail este o reala provocare.

Desi proiectul a fost implementat inca din 2007, putini dintre noi stiu in ce consta. Abonamentul este destinat persoanelor pana in 26 de ani si poate fi procurat de la orice agentie CFR care vinde si bilete internationale, fiind valabil pe o perioada de 10, 22 sau 30 de zile. Acesta iti permite sa calatoresti oricat si pe orice ruta  pe teritoriul a 30 de tari europene (Austria, Belgia, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Irlanda, Luxemburg, Marea Britanie, Muntenegru, Macedonia, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia, Ungaria) Cu alte cuvinte te poti urca in orice tren din tara respectiva fara niciun alt bilet, platind un supliment doar in cazul trenurilor de mare viteza.

TREI PARALE

Trei Parale este numele unui grup de tineri care vor să reînvie muzica romanească străveche atât de la sat, cât şi orăşenească: Florin Iordan (cobză, fluiere, caval); Daniel Pop (voce ,fluiere ,percuţie) Beatrice Iordan (cobza) şi Dinu  Petrescu (dairea, darbuka). Miercuri, 5 mai 20010 acestia au susţinut un concert la Clubul Ţăranului Român care s-a dorit a fi ,,o incursiune muzicala prin lumea hanurilor, a carciumilor, si a mahalalelor din Bucurestii mijlocului de secol XIX” ( Daniel Pop) . Pentru doritori, urmatoarele concerte vor fi afişate pe site-ul oficial şi desigur ii gasiti şi pe facebook.

FESTIVALUL FILMULUI EUROPEAN

Cineaştii din Bucureşti vor avea parte în perioada 6-16 mai 2010de cea de-a şaisprezecea ediţie a Festivalului Filmului European. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturaleale ţărilor participante în parteneriat cu reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti, Uniunea Cineaştilor din România şi Muzeul Ţăranului Român.

Cu acest prilej se vor proiecta filme în mai multe săli şi în aer liber, asfel gala de deschidere va avea loc la Cinema PRO pe 6 mai cu filmul lui MIchael Haneke, Panglica Albă. Pe 7 mai festivalul se mută la Cinema STUDIO şi la noul Ciematograf al Regizorului Român de la Muzeul Ţăranului Român, unde vor avea loe proiecţii în aer liber in fiecare seară la ora 21:00. Pe 15 mai, după gala de închidere va începe maratonul de filme din colecţia Vintage care va dura toată noaptea de sâmbata si ziua de duminică ( 15-16 mai 2010).